Fereastra ca spatiu intermediar

Fereastra ca spatiu intermediar

      Imaginația reprezintă capacitatea individului,ca ființă umană, de a crea noi reprezentări sau idei pe baza percepțiilor, reprezentărilor sau ideilor acumulate anterior.Reprezentările produse ulterior de această facultate sunt produsul imaginației și sunt legate în mod direct de experiență fiecărui individ în parte.
     Dacă am încerca să rezumăm arhitectura sau un obiect arhitectural am constata că este imposibil, că ne rămân în cap frânturi, lucruri care reușesc să acceseze o anumită parte a memoriei fie ea colectivă sau nu.Senzația de “imi place” este și ea rezultatul unor conexiuni cu imagini cumulate voluntar sau nu și cu care obiectul de arhitectură rezonează.
      Una dintre imaginile primordiale la care arhiectura face apel constant este aceea a luminii în conexiune cu spațiul exterior, cu cel demiurgic, mistic , imagine pe care o filtrează în diferite moduri dar care rămâne în esența aceeași.
      Picturile rupestre sunt o proiecție a exteriorului în interior și a imaginii universului prin prisma condiției umane.O încercare genială a depășirii acesteia din urmă prin mimarea actului creator.
      Observația că pictura este asemănătoare unei priviri printr-o fereastră deschisă datează încă din Renaștere și este specifică perioadei în care se încerca încă acest tip de mimare.O astfel de abordare este una străină dar în contrast cu cea ce se dorește mimată. Din postura creatorului se impune automat o limită a privirii superioare în care instinctul dispare și este înlocuit de atotcunoastere, de geniu. Limita rămâne dar prinde o cu totul altă dimensiune.Omniprezența demiurgica este înlocuită de efemeritate, atotcunoasterea de instinct iar instinctiv, prezența luminii poate reprezenta un avantaj, în cazul în care reușește să explice necunoscutul dar poate reprezenta un dezavantaj în momentul în care necunoscutul nu este filtrat de elemente cunoscute și controlabile.Fereastra este un astfel de filtru, un spațiu intermediar, un portal de trecere între două lumi, o oglindă în cazul în care umanul recunoaște în esența sa incontrolabilul sau geniul. Atunci când exteriorul nu putea fi controlat acesta se trișa aducându-se la nivelul de iluzie optică și în esența la nivelul de iluzie a controlului. Metafora picturii organizată după regulile unei perspective centrale unde, ca în cazul unei ferestre, sunt dezvăluite frânturi ale lumii exterioare nu este una străină nici grecilor și nici romanilor mărturie stând picturile de la Herculaneum sau Pompei dar apare conștient în perioada Renașterii( ex: celebrul plafon pictat de Andea Mantegna la Camera degli Sposi a Palatului Ducal din Mantova).

herculaneum pictura                   herculaneum picturi                   andrea mantegna palazzo ducale mantova

      Instinctiv se acceptă conditita limitativă a plasării în postura ceatorului ceea ce aducea după sine o nesinceritate a prezentării și pictura începe să reprezinte însăși subiectul abordat anterior, acela al ferestrei dar dintr-o perspectivă mai sinceră , care se apropie de genialitate tocmai prin acceptarea imposibilității atingerii acesteia în complexitatea ei și care face apel tocmai la abilitatea umană de a face conexiuni pe baza unor frânturi, pe baza unor imagini preexistente. Apare o altă postură a spațiului intermediar al ferestrei- fereastra care nu mai este devotată realității dar care este devotată identității creatorului și imaginației lui (H.Matisse sau Josef Alberts spre exemplu).

henri-matisse-open-window-etretat

      Treptat, instinctul de depășire a limitei se transformă în depășirea ei prin însăși acceptarea existenței acesteia, umanul ajungând la condiția pe care încerca defapt să o reprezinte.Limita este depășită prin inversarea rolului ferestrei. Ea nu mai este un spațiu de tranziție al exteriorului către interior ci al interiorului către exterior iar omul ajunge să se confunde cu reprezentarea prin faptul că se plasează pe sine în locul picturii prin faptul că își recunoaște poziția de fragment, de privitor al unei frânturi de realitate( ex: operele lui René Margritte).

rene margritte                   rene margritte 2                   images

     Dacă în artă, modul de privire al ferestrei trece printr-un proces complex, arhitectura se raportează la acest spațiu în mod asemănător dar nu identic.Ferestrele sunt privite într-un mod mult mai pragmatic asemănarea devenind evidenta în abordarea spațiului acestora care trădează totuși în continuare stadiul de dezvoltare al creatorilor lor.

     Spațiul ferestrei suferă o tranziție de la stadiul de necesitate și rezultat al întreruperii structurii până la stadiul în care obiectul arhitectural în sine își trădează scopul inițial și se transformă într-un detaliu, într-un fragment pe care în trecut îl conținea-în fereastră.Disputele cu privire la spațiul ferestrei s-au îndreptat în perioada modernistă la studii complexe referitoare la forma acesteia și la cât de proprie este ea locuirii. Ne putem referi în acest sens la disputele dintre Le Corbusier și Auguste Perret cu privire la ferestrele verticale și la cele orizontale.O încercare de recuperare a spațiului ferestrei este însă evidentă abia la Louis Kahn lucru ce denotă un decalaj între arhitectură și artă, decalaj evident și în calitățile locuirii actuale.

a perret                   le corbuisier

      Dacă spațiul ferestrei este privit ca un portal, se acceptă și ideea că funcția lui poate fi inversată, la fel de ușor cum aceasta își inversează rolul în cazul tranziției dintre zi și noapte și atunci apare inevitabil întrebarea: “privirile” trebuie să rămână identice?

DSCN5076

 

1 Comment

  • Ora Exacta

    / 15 December 2015 at 12:07

    Uitandu-ma pe internetul din Romania iata ca am aflat pe pagina dvs..
    Trebuie sa apreciez ca sunt placut surprins de calitatea articolelor de pe acest sait
    si va urez cat mai mult succes!

    Reply